LET’S PLAY TRADITIONAL GAMES

Elevii claselor I B și a IV-a B , coordonați de doamnele învățătoare Cristina Anton și Tărîță Luminița, au fost implicați în anul școlar 2023-2024 în proiectul eTwinning Let’s Play Traditional Games, alături de elevi din mai multe țări, România, Turcia și Spania.
Prin acest proiect, mulți copii din diferite țări au participat la interacțiunea interculturală prin învățarea jocurilor tradiționale și prin introducerea jocurilor tradiționale pentru copii din propria țară. Tot aici au reproiectat jucăriile tradiționale care au fost uitate în țările lor și le-au prezentat unul altuia.

Aceste tipuri de activități angajează elevii într-un proces dinamic de dezvoltare a capacităţilor de acţiune, proces care contribuie la formarea conştiinţei de sine, la afirmarea eului şi exprimarea personalităţii.

Jocurile de mişcare dezvoltă la elevi pe lângă bagajul mare de deprinderi motrice elementare, simţul colectivităţii, al inventivităţii şi mai ales al cunoaşterii. Prin intermediul acestora, există posibilitatea de a contribui în mare măsură la realizarea uneia din sarcinile educaţiei şi anume: de a forma din copil o fiinţă care să convieţuiască în armonie cu colegii săi, care să se comporte corect şi civilizat.

Elevii au luat contact și cu tehnologia, utilizând pe parcursul proiectului diferite instrumente web: Zoom în întâlnirile virtuale cu colegii; Emaze pentru a redacta „Tur al galeriilor” cu produsele finale ale muncii colaborative, am cântat în comun cântece, am realizat felicitări în comun utilizând aplicația Canva, am folosit și creat Padlet-uri pentru a expune aspecte din cadrul activităților, am realizat exerciții de codare, am creat și am jucat jocuri puzzle în comun.

Elevii și părinții au completat formulare Google, s-au jucat cu aplicațiile Wordwall și au căutat pe Google Maps școlile partenere, și-au dezvoltat competențe de comunicare în limba engleză.

Toate acestea au contribuit la eficientizarea procesului de predare-învățare, la stimularea comunicării între partenerii educaționali (cadre didactice, elevi, părinți).