Comisia de evaluare şi asigurare a calităţii (CEAC)
CE ESTE CALITATEA ÎN EDUCAŢIE?
Este ansamblul de caracteristici ale unui program de studiu şi ale furnizorului acestuia, prin care sunt îndeplinite aşteptările beneficiarilor, precum şi standardele de calitate.
| CALITATEA ESTE: | CALITATEA NU ESTE: |
|
|
ATRIBUŢII GENERALE ALE C.E.A.C.:
- Coordonează aplicarea procedurilor şi activităţilor de autoevaluare instituţională şi privind calitatea educaţiei, conform domeniilor şi criteriilor prevăzute de Legea 87/2006
- Elaborează anual un Raport de evaluare internă privind calitatea educaţiei în unitatea şcolară respectivă – Raportul este adus la cunoştinţa beneficiarilor prin afişare sau publicare
- Formulează propuneri de îmbunătăţire a calităţii educaţiei
ATRIBUŢII SPECIFICE ALE C.E.A.C.:
- Defineşte, în mod explicit, valorile, principiile şi indicatorii calităţii;
- Construieşte, prin participare şi dezbatere, consensul tuturor purtătorilor de interese (elevi, părinţi, cadre didactice, angajatori, administraţie locală, alţi reprezentanţi ai comunităţii) în privinţa valorilor, principiilor, indicatorilor de calitate;
- Urmăreşte respectarea, în toate procedurile curente de funcţionare şi dezvoltare, a valorilor, principiilor şi indicatorilor conveniţi;
- Evaluează impactul tuturor proceselor (inclusiv şi mai ales al procesului de învăţământ) şi al activităţilor desfăşurate în şcoală asupra calităţii educaţiei oferite şi raportează în faţa autorităţilor şi a comunităţii, asupra modului în care a fost asigurată calitatea;
- Propune măsuri de optimizare/creştere/dezvoltare a calităţii educaţiei oferite de unitatea şcolară – la nivelul conceptului, principiilor, indicatorilor, standardelor privind calitatea, dar şi al procedurilor curente care privesc funcţionarea şi dezvoltarea şcolii;
- Deţine toate materialele informative despre sistemul de management al calităţii transmise în sistem, fiind obligată să prelucreze informaţia primită şi să o disemineze în şcoală şi către parteneri (elevi, părinţi).
| Ce este autoevaluarea? |
- Modalitatea esenţială de asigurare a calităţii prin care instituţia şcolară îşi evaluează ea însăşi performanţa.
| De ce este necesară autoevaluarea? |
- Este un pas iniţial, benefic şi util, cu scopul de a asigura dezvoltarea, creşterea şi nu de a sancţiona;
- Asigură autoreglarea, optimizarea şi revizuirea funcţionării şi dezvoltării instituţiei;
- Reprezintă asumarea reală a rezultatelor ei de către toţi cei implicaţi.
| Cum se realizează autoevaluarea? |
- Selectarea domeniului/criteriului (în cazul în care evaluarea nu vizează toate domeniile)
- Diagnoza şi judecarea nivelului de realizare
- Identificarea slăbiciunilor şi ţintelor pentru intervenţiile de remediere/dezvoltare
- Crearea unui grup de lucru
- Modificarea/optimizarea PDI/PAS/PDŞ
- Desfăşurarea activităţilor de dezvoltare/ optimizare/ remediere
- Reaplicarea instrumentului de evaluare
PRINCIPIILE CALITĂŢII
| 1. Managementul calităţii |
| 2. Responsabilităţile managementului |
| 3. Managementul resurselor |
| 4. Proiectarea, dezvoltarea şi revizuirea programelor de învăţare |
| 5. Predarea, instruirea practică şi învăţarea |
| 6. Evaluarea şi certificarea învăţării |
| 7. Evaluarea şi îmbunătăţirea calităţii |
CE SUNT STANDARDELE?
Acele standarde minimale pe care trebuie să le îndeplinească o unitate de învăţământ, la înaintarea cererii de autorizare provizorie (la înfiinţare).
- Standarde verificate la acreditarea unei unităţi nou-înfiinţate (cel târziu la 2 ani de la absolvirea primei promoţii) şi la reacreditare, odată la 5 ani, de către toate unităţile de învăţământ.
- Reglementate, împreună cu standardele de autorizare, prin H.G. nr. 21/18.01.2007;
- Indică nivelul optim de calitate pentru sistemul de învăţământ şi pentru fiecare unitate şcolară în parte, în condiţiile date;
DOMENIILE ŞI CRITERIILE PENTRU ASIGURAREA CALITĂŢII
A. Capacitatea instituţională, care rezultă din organizarea internă a infrastructurii disponibile, concretizat prin criterii referitoare la:
- a. structurile instituţionale, administrative şi manageriale
- b. resursele materiale
- c. resursele umane
B. Eficacitatea educaţională, care constă în mobilizarea de resurse cu scopul de a se obţine rezultatele aşteptate ale învăţării, concretizată prin criterii referitoare la:
- a. conţinutul programelor de studiu
- b. rezultatele învăţării
- c. activitatea de cercetare ştiinţifică sau metodică, după caz
- d. activitatea financiară a organizaţiei
C. Managementul calităţii, concretizat prin criterii referitoare la:
- a. strategii şi proceduri pentru asigurarea calităţii
- b. proceduri privind iniţierea, monitorizarea şi revizuirea periodică a programelor şi activităţilor desfăşurate
- c. proceduri obiective şi transparente de evaluare a rezultatelor învăţării
- d. proceduri de evaluare periodică a calităţii corpului profesoral
- e. accesibilitatea resurselor adecvate învăţării
- f. baza de date actualizată sistematic, referitoare la asigurarea internă a calităţii
- g.transparenţa informaţiilor de interes public cu privire la programele de studii şi, după caz, certificatele, diplomele şi calificările oferite
- h. funcţionalitatea structurilor de asigurare a calităţii educaţiei, conform Legii
CALITATEA ÎN EDUCAŢIE ESTE ASIGURATĂ DE:
- Actorii educaţionali (cadrele didactice, elevii, părinţii, conducerea şcolii etc.) – cu rol în producerea şi generarea educaţiei de calitate;
- Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii, care are rol în asigurarea calităţii şi în evaluarea internă a calităţii educaţiei;
- Inspectoratul şcolar, care are rol în controlul calităţii;
- Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, care are rolul de evaluare externă a calităţii educaţiei.
DE CE AVEM NEVOIE DE CALITATE ÎN EDUCAŢIE?
UNITĂŢILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT AU NEVOIE DE CALITATE ÎN EDUCAŢIE PENTRU:
- A face faţă concurenţei din mediul educaţional, în condiţiile finanţării per elev impuse de procesul de descentralizare;
- A se bucura de prestigiu în plan local,regional, naţional, european;
- A obţine un scor favorabil la compararea cu alte unităţi de învăţământ din aceeaşi categorie;
- A revigora încrederea în scoala si în educaţia din România, ca mijloc de promovare socială.
Calitatea educaţiei oferite de o unitate şcolară se determină prin:
“Calcul rezidual” (al “Valorii adăugate”) – ce rămâne din rezultatele obţinute de elevi după ce a fost luată în considerare influenţa factorilor “de intrare” (aptitudinile, calităţile personale şi performanţele elevilor la “intrare”, mediul social, economic şi cultural, calificarea profesorilor, resursele disponibile, etc.).
PROFESORII AU NEVOIE DE CALITATE ÎN EDUCAŢIE PENTRU:
- A-și consolida recunoașterea socială și statusul profesional;
- A obţine un salariu mai bun;
- A se bucura de încrederea elevilor si părinţilor;
- A revigora în România valoarea “respect”.
PROFESORII POT ASIGURA CALITATEA ÎN EDUCAŢIE PRIN:
- activitate didactică în conformitate cu documentele normative şi bazată pe o metodologie centrată pe elev;
- formare continuă;
- adecvarea întregii activităţi la nevoile elevilor şi ale comunităţii;
- evaluare şi autoevaluare permanentă;
ELEVII AU NEVOIE DE CALITATE ÎN EDUCAŢIE PENTRU:
- A juca, prin competenţele obţinute, un rol activ pe piaţa forţei de muncă;
- A selecta instituţia de învăţământ potrivită si a candida cu succes pentru continuarea studiilor;
- A se integra cu succes în societatea cunoasterii si a face faţă schimbării;
ELEVII POT ASIGURA CALITATEA ÎN EDUCAŢIE PRIN:
- pregatire continuă;
- implicare activă şi responsabilă în propria educaţie;
- participare la viaţa şcolii;
PĂRINŢII AU NEVOIE DE CALITATE ÎN EDUCAŢIE PENTRU:
- A avea încredere că şcoala aleasă determină progresul copiilor lor;
- A fi siguri că educaţia oferită este relevantă pentru viitorul copiilor lor;
- A nu fi nevoiţi să recurgă la meditaţii si la alte forme de pregătire suplimentară a copiilor lor.
PĂRINŢII POT ASIGURA CALITATEA ÎN EDUCAŢIE PRIN:
• comunicare permanentă cu copilul şi cadrele didactice;
• implicare În viaţa scolii şi răspuns prompt la solicitările acesteia;
C.E.A.C. POATE ASIGURA CALITATEA ÎN EDUCAŢIE PRIN:
- strategia de evaluare şi asigurare a calităţii;
- propunerile de îmbunătăţire a calităţii educaţiei;
- colaborarea cu ceilalţi “actori” implicaţi;
- raportul anual de evaluare internă privind calitatea educaţiei în şcoală;
PENTRU O ŞCOALĂ MAI BUNĂ!
CALITATEA ÎN EDUCAŢIE: NOTE DEFINITORII
- Calitatea este definită pe baza valorilor sociale.
- Valorile promovate trebuie să se regăsească în toate componentele sistemului dar şi în relaţiile acestuia cu mediul.
- Asigurarea calităţii nu mai este doar sarcina şcolii: trebuie implicaţi toţi “purtătorii de interese” .
- Calitatea nu se poate impune ierarhic ci este asumată, în parteneriat, pe baza valorilor comune.
- Asigurarea calităţii presupune un sistem informaţional puternic şi credibil.
- Indicatorii şi standardele privind calitatea se referă la “intrări”, “procese” şi “ieşiri”.
- Asigurarea calităţii trece dincolo de funcţionarea şcolii, măsurând “valoarea adăugată” şi “valoarea creată”.
- Calitatea este “măsurată” mai ales prin autoevaluare şi nu se reduce la evaluarea externă.
- Definiţia calităţii este în permanentă evoluţie şi transformare, în funcţie de nevoile, şi ele în evoluţie, ale indivizilor, comunităţilor şi societăţii.
- Asigurarea calităţii ia în considerare nu numai nevoile actuale ale beneficiarilor ci şi pe cele viitoare.
- Unde este frică şi neîncredere nu există calitate.
Regulamentul de organizare şi funcţionare a
Comisiei pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii
2020-2021
CAPITOLUL I – DISPOZIŢII GENERALE
Art. 1. Prezentul regulament s-a elaborat în temeiul prevederilor din Legea Educației Naționale (L.E.N) nr.1 /2011, a O. U. nr 75/ 2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, H. G. nr.21 / 2007 privind aprobarea standardelor de autorizare și funcționare provizorie a instituțiilor de învățământ, H. G. nr. 961 / 26 august 2009 privind aprobarea ghidului – cadru pentru elaborarea standardelor minimale de calitate.
Art. 2. Prezentul regulament stabileşte modul de organizare şi funcţionare al Sistemului de Management al calităţii din Liceul Tehnologic „Spiru Haret”, Piatra Neamţ, având ca scop:
1. delimitarea atribuţiilor şi responsabilităţilor la diferite niveluri ale structurii organizatorice;
2. stabilirea limitelor de competenţă la fiecare nivel ierarhic;
3. stabilirea relaţiilor între structurile existente şi cele create de implementarea Sistemului de Management al Calităţii.
CAPITOLUL II – STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
Art. 3. (1) Comisia pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii este formată din 9 membri. Conducerea ei operativă este asigurată de conducătorul organizaţiei sau de un coordonator desemnat de acesta.
Componenţa Comisiei pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii cuprinde:
a) 5 cadre didactice (din care un reprezentant al sindicatului).
b) 1 reprezentant al elevilor.
c) 1 reprezentant al părinţilor.
d) 1 reprezentant al agenților economici.
e) 1 reprezentant al comunităţii locale.
(2) Membrii Comisiei pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii nu pot îndeplini funcţia de director sau director adjunct în instituţia respectivă, cu excepţia persoanei care asigură conducerea ei operativă. Activitatea membrilor Comisiei pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii poate fi remunerată, cu respectarea legislaţiei în vigoare.
CAPITOLUL III – RESPONSABILITĂŢI PRIVIND COMISIA PENTRU EVALUAREA ŞI ASIGURAREA CALITĂŢII
Art. 4. Responsabilităţile la nivel de unitate şcolară sunt:
1) Comisia pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii este un organism colectiv de lucru care identifică, analizează şi propune soluţii şi decizii care privesc implementarea Sistemului de Management al Calităţii. Ea constituie o structură funcţională suport la nivel de unitate şcolară , asamblând resurse umane minimale necesare proiectării, implementării şi susţinerii Sistemului de Management al Calităţii. Comisia îşi elaborează propriul regulament de funcţionare.
Art. 5. La nivelul catedrelor responsabilităţile privind Sistemul de Management al calităţii sunt:
1) şeful ariei curriculare are autoritatea şi responsabilitatea privind calitatea tuturor proceselor derulate în cadrul acesteia (învăţământ);
2) şeful de catedră, ca responsabil pentru calitate, urmăreşte la nivelul catedrei atingerea obiectivelor generale şi specifice privind calitatea, instruirea personalului, planificarea şi desfăşurarea evaluărilor/auditurilor interne şi a evaluărilor individuale.
Art. 6. La nivel de administraţie responsabilităţile privind Sistemul de Management al calităţii sunt:
1) la nivelul serviciilor responsabilitatea privind Sistemul de Management al calităţii aparţine şefilor de servicii.
CAPITOLUL IV – ORGANIZAREA COMISIEI DE EVALUARE A CALITĂŢII
Art. 7. Comisia pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii este alcătuită din 7 membri:
1. Ursan Dorina – asigură conducerea executivă a comisiei.
2. Pintilie Ionela – membru.
3. Tărîță Luminița – membru.
4. Apostoaie Raluca – membru, reprezentant al sindicatului.
5. Hizan Cătălina – reprezentantul părinţilor.
6. Matei Paula – reprezentant al elevilor.
7. Moroiu Claudia – reprezentant al Consiliului Local.
Art. 8. Comisia pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii este coordonată de domnul Radu Mititelu. Comisia îşi desemnează ca secretar executiv pe doamna profesor Ursan Dorina.
Art.9. Comisia pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii îşi desfăşoară activitatea pe perioada unui an şcolar.
Art. 10. Comisia se întruneşte lunar în şedinţa ordinară, precum şi în şedinţa extraordinară ori de câte ori este nevoie, la convocarea celui care conduce operativ.
Art. 11. Şedinţele se derulează în prezenţa a două treimi din numărul total de membri şi sunt conduse de coordonatorul comisiei.
Art. 12. Misiunea comisiei constă în elaborarea conceptuală şi implementarea unui sistem funcţional de management al calităţii în şcoală, precum şi adaptarea continuă a acestuia la cerinţele învăţământului preuniversitar românesc şi european.
CAPITOLUL V – ATRIBUŢIILE COMISIEI
Art. 13. Comisia pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii îndeplineşte următoarele atribuţii:
1) elaborează şi coordonează aplicarea procedurilor şi activităţilor de evaluare şi asigurare a calităţii, aprobate de organismul de conducere;
2) elaborează anual, până la data stabilită, prin proceduri interne un raport privind calitatea serviciilor educaţionale şi propune măsuri de ameliorare. Raportul este adus la cunoştinţa tuturor beneficiarilor direcţi şi indirecţi ai serviciilor educaţionale.
3) raportul anual rezumă autoevaluarea internă şi este pus la dispoziţia unui evaluator extern – ARACIP;
4) realizează anual sondaje de investigare a opţiunilor elevilor, absolvenţilor, universităţilor şi angajatorilor privind calitatea serviciilor educaţionale;
5) elaborează propria baza de date şi informaţii privind calitatea serviciilor educaţionale prestate, structurate pe standarde şi indicatori de performanţă la nivel instituţional şi pe fiecare arie curriculară;
6) elaborează instrumente de evaluare, descrie metode de urmărire a progresului elevilor;
7) stabileşte procedura de transmitere către părţi a scrisorilor semestriale care să cuprindă informaţii referitoare la frecvenţa, învăţătura şi conduita, activităţile extraşcolare la care a participat şi gradul de interes pentru anumite materii;
8) elaborează propuneri de îmbunătăţire a calităţii ţinând cont de standardele de referinţă şi ghidul de bune practice elaborate de ARACIP.
CAPITOLUL VI – OBIECTIVELE STRATEGICE ALE COMISIEI
Art. 14. Obiectivul major al conducerii în domeniul calităţii îl constituie conceperea şi implementarea unui sistem de management eficient al calităţii bazat pe o structură organizatorică şi a documentaţiei corespunzătoare, care să permită monitorizarea – evaluarea, intervenţia corectivă – preventivă şi îmbunătăţirea continuă a calităţii.
Art. 15. În vederea implementării Sistemului de Management al calităţii a politicii de asigurare a calităţii în Liceul Tehnologic „Spiru Haret”, Comisia pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii are următoarele obiective:
1) Elaborarea conceptuală a Sistemului de Management al Calităţii în sensul definirii structurii lui organizatorice şi funcţionale, precum şi a modului de integrare a acestuia în managementul strategic;
2) Elaborarea strategiei de implementare a Sistemului de Management al Calităţii şi supunerea acestuia în dezbaterea Consiliului profesoral;
3) Stabilirea pachetului de măsuri necesare pentru implementarea şi consolidarea culturii calităţii;
4) Definirea cerinţelor calitative care vor fi stipulate în planul de calitate;
5) Diseminarea informaţiilor cu privire la cultura calităţii;
6) Iniţierea analizelor şi evaluărilor pe baza criteriilor şi indicatorilor de calitate recomandaţi;
7) Asigurarea monitorizării feed-back-ului din partea elevilor;
8) Asigurarea monitorizării feed-back-ului din partea angajaţilor;
9) Analiza rezistenţelor obiective şi subiective care pot fi generate de implementarea Sistemului de Management al Calităţii şi propunerea de soluţii privind depăşirea acestora;
10) Evaluarea procesului de implementare a managementului calităţii şi propunerea de soluţii corective, dacă acestea sunt necesare;
11) Elaborarea strategiilor de audit intern şi extern (din comunitate).
CAPITOLUL VII – CONDUCEREA OPERATIVĂ
Art. 16. Directorul conduce în mod operativ comisia şi răspunde de buna sa funcţionare.
Art. 17. Coordonatorul comisiei îndeplineşte, în condiţiile legii, următoarele atribuţii:
1) coordonează îndeplinirea hotărârilor comisiei;
2) informează periodic Consiliul de Administraţie asupra activităţii comisiei, precum şi comisia asupra deciziilor Consiliului de administraţie referitoare la calitate;
3) promovează în Consiliul de Administraţie hotărârile comisiei;
4) asigură armonizarea politicii calităţii în strategia generală;
5) răspunde în faţa directorului de activitatea comisiei.
Art. 18. Secretarul executiv:
1) asigură informarea membrilor comisiei despre tematica şedinţelor de lucru;
2) rezolvă problemele operative ce intervin în activitatea comisiei;
3) asigură armonizarea grupurilor de lucru ale Comisiei de Evaluare şi Asigurarea Calităţii.
CAPITOLUL VIII – DISPOZIŢII FINALE
Art. 19. Documentele Sistemului de Management al Calităţii sunt gestionate de Comisia de Evaluare şi Asigurare a Calităţii fiind compuse din:
1) Declaraţia privind strategia şi politica de calitate a directorului
2) Regulament privind Sistemul de Management al Calităţii
3) Regulament privind funcţionarea Comisiei pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii;
4) Proceduri (manualul calităţii şi ghidul);
5) Lista membrilor Comisiei pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii;
6) Lista personalului responsabil privind calitatea pe catedre şi servicii.
Art. 20. Aprobarea regulamentului privind Sistemul de Management al Calităţii se face de către Consiliul Profesoral prin vot deschis, cu majoritate simplă.
Art. 21. Aprobarea modificărilor prezentului regulament este de competenţa Consiliului Profesoral prin vot deschis şi cu majoritate simplă.
PLAN DE ACŢIUNE PRIVIND ASIGURAREA CALITĂŢII
OBIECTIVE:
1. Dezvoltarea încrederii beneficiarilor că unitatea de învăţământ satisface standardele de calitate a serviciilor educaţionale prestate;
2. Comunicarea şi colaborarea cu Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, ISJ, CNDIPT, precum şi cu alte agenţii şi instituţii implicate în educaţie;
3. Asigurarea funcţionării comisiei de evaluare şi asigurare a calităţii educaţiei;
4. Asigurarea relaţiilor comisiei cu compartimentele şi celelalte comisii ale şcolii;
5. Dobândirea experienţei în desfăşurarea activităţilor specifice.
ACŢIUNI:
- Constituirea comisiei de evaluare şi asigurare a calităţii.
Termen: 10 octombrie 2019Rezultate aşteptate – Îmbunătăţirea calităţii educaţiei - Responsabilităţi: Director, Director adjunct, Consiliul profesoral
- Elaborarea Regulamentului propriu de funcţionare a Comisiei de evaluare şi asigurare a calităţii educaţiei.
Termen 20 octombrie 2019Rezultate aşteptate – Regulamentul de funcţionare a Comisiei
Responsabilităţi: Director, Director adjunct, Comisia pentru asigurarea calităţii
Colaboratori: cadre didactice - Formarea membrilor Comisiei de evaluare şi asigurare a calităţii.
Termen – permanent
Rezultate aşteptate – Perfecţionarea membrilor comisiei în asigurarea calităţii
Responsabilităţi: Director, Coordonatorul Comisiei pentru asigurarea calităţii
Colaboratori: ISJ, formatori regionali - Diseminarea informaţiilor privind aplicarea instrumentelor de asigurarea calităţii la nivelul personalului unităţii şcolare.
Termen – permanent - Rezultate aşteptate – Informare personalului şcolii
Responsabilităţi: Director, Coordonatorul Comisiei pentru asigurarea calităţii
Colaboratori: ISJ, cadre didactice, elevi, personal didactic auxiliar - Stabilirea echipei de observatori şi a raportorilor pentru asigurarea calităţii.
Termen 20 noiembrie 2019 - Rezultate aşteptate – Derularea activităţilor de monitorizare a calităţii
Responsabilităţi: Comisia pentru asigurarea calităţii
Colaboratori: ISJ, cadre didactice - Afişarea sau publicarea informaţiilor de interes public, cu privire la programele, planurile, procedurile şi instrumentele de asigurare a calităţii.
Termen 18 decembrie 2019 - Rezultate aşteptate – Informarea tuturor factorilor implicaţi în asigurarea calităţii
Responsabilităţi: Comisia pentru asigurarea calităţii
Colaboratori: ISJ, informatician, coordonatori de arii curriculare, administrator, elevi. - Aplicarea instrumentelor de asigurare a calităţii la nivelul şcolii:
- Elaborarea raportului de autoevaluare şi transmiterea la ISJ şi CNDIPT.
Termen 1 octombrie 2019 - Rezultate aşteptate – Monitorizarea internă şi completarea formularelor de monitorizare
– Completarea raportului de autoevaluare
Responsabilităţi: Comisia pentru asigurarea calităţii şi raportorii interni
Colaboratori: ARACIP, CNDIPT, ISJ, observatori, raportori, elevi, părinţi, angajatori, cadre didactice, informatician, secretar şef. - Încărcarea bazei de date cu informaţii curente privind calitatea serviciilor educaţionale prestate.
Termen 15 martie 2020 - Rezultate aşteptate – Realizarea unei baze de date
Responsabilităţi: Comisia pentru asigurarea calităţii
Colaboratori: ARACIP, ISJ, raportori, informatician, secretar şef, diriginţi, elevi, părinţi,angajatori. - Elaborarea de proceduri, la nivelul şcolii, şi instrumente pentru:
– Asigurarea calităţii;
– Iniţierea, monitorizarea şi revizuirea periodică a programelor şi activităţilor desfăşurate;
– Evaluarea rezultatelor învăţării;
– Evaluarea periodică a calităţii corpului profesoral;
– Evaluarea periodică a fiecărui program de studiu.
Termen 15 martie 2020 - Rezultate aşteptate –Elaborarea procedurilor pentru asigurarea calităţii
Responsabilităţi: Comisia pentru asigurarea calităţii
Colaboratori: ARACIP, CNDIPT, ISJ şi formatori locali, observatori, cadre didactice, elevi, părinţi, angajatori. - Elaborarea instrumentelor şi stabilirea procedurilor pentru sondarea investigării opiniilor elevilor, absolvenţilor şi angajatorilor privind calitatea serviciilor educaţionale;
Termen 15 aprilie 2020 - Rezultate aşteptate –Stabilirea procedurilor de investigare;
Responsabilităţi: Comisia pentru asigurarea calităţii
Colaboratori: ISJ şi formatori locali, elevi, părinţi, angajatori. - Evaluarea şi analiza nivelului accesibilităţii resurselor adecvate învăţării;
Termen 15 mai 2020 - Rezultate aşteptate –Obţinerea unor rezultate privind accesibilitatea resurselor adecvate învăţării;
Responsabilităţi: Comisia pentru asigurarea calităţii
Colaboratori: cadre didactice, elevi. - Evaluarea şi analiza derulării următoarelor procese, la nivelul şcolii;- Planificarea şi realizarea efectivă a rezultatelor aşteptate ale învăţării;
– Monitorizarea rezultatelor;
– Evaluarea internă a rezultatelor;
– Îmbunătăţirea continuă a rezultatelor în educaţie;
Termen 1 iulie 2020Rezultate aşteptate –Întocmirea rapoartelor de evaluare şi analiză la nivelul şcolii;
Responsabilităţi: Comisia pentru asigurarea calităţii, personalul şcolii;
Colaboratori: ARACIP, CNDIPT, ISJ şi formatori locali, observatori, raportori, elevi, părinţi, angajatori; - Elaborarea de propuneri pentru îmbunătăţirea calităţii educaţiei ţinând cont de standardele de referinţă şi ghidul de bune practici elaborate de ARACIP;
Termen 1 iulie 2020 - Rezultate aşteptate –Elaborarea planului de îmbunătăţire;
Responsabilităţi: Comisia pentru asigurarea calităţii;
Colaboratori: cadre didactice, observatori, raportori, elevi, părinţi, angajatori;Acţiunile, rezultatele aşteptate, termenele de realizare, responsabilii şi colaboratorii se regăsesc în Planul de Acţiune al Şcolii.Coordonator CEAC,
prof. Ursan Dorina
Comisia de evaluare și asigurare a calității (CEAC), în următoarea componență:
| Responsabil comisie: |
| Prof. Ursan Dorina |
| Membri: |
| • prof. Panaite Iulia; • prof. Vasilescu Apostol Sorina; • prof. Pintilie Ionela; • Lupu Magda, reprezentant Consiliul Local; • Hizan Cătălina – reprezentantul părinților; • Adrian Prisecaru – reprezentant al elevilor. |